Potrivit unui comunicat publicat joi de Ministerul sirian de Externe, militari americani au ajuns în orașul Rmeilan, în provincia Hassakeh din nordul Siriei.
Intrarea trupelor americane constituie „o intervenție nedorită și ilegitimă care a fost înfăptuită fără consimțământul guvernului sirian,” se mai afirmă în comunicat.
Președintele SUA, Barack Obama, a anunțat, săptămâna aceasta, trimiterea a încă 250 de militari americani în Siria, pentru a ajuta la campania împotriva rețelei teroriste Stat Islamic.
În urma acestei anunț, efectivul forțelor americane în Siria ar urma să ajungă la aproximativ 300 de militari.
Trupele americane vor avea rolul de a antrena și asista trupele locale implicate în lupta cu forțele organizației teroriste Stat Islamic, a adăugat președintele american.
Gruparea Stat Islamic controlează zone extinse în Siria și Irak, inclusiv orașele Mosul, în Irak și Raqqa, în Siria, și s-a dovedit a fi o amenințare de luat în seamă în Europa, revendicând atentatele teroriste de la Paris și Bruxelles, din noiembrie anul trecut, respectiv martie anul acesta.